Acasă Stiri Olt Accident rutier în Curtișoara. O dubă cu mai multe persoane s-a RĂSTURNAT...

Accident rutier în Curtișoara. O dubă cu mai multe persoane s-a RĂSTURNAT chiar în fața primăriei/ FOTO

Accident rutier, luni dimineață, pe Drumul Județean 546, raza localității Curtișoara, unde o dubă s-a răsturnat. Trei persoane care se aflau în autoutilitară au suferit răni și ar urma să fie transportate la spital.

Evenimentul rutier a avut loc chiar în fața primăriei. Potrivit unor surse locale, duba, în care se aflau mai multe persoane, circula pe drumul județean când un alt autovehicul i-a tăiat calea.

Șoferul de pe autoutilitară a frânat brusc, mașina a derapat și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

La fața locului au sosit polițiștii, dar și pompierii. Evenimentul s-a soldat cu trei victime care ar urma să fie transportate la spital.

„În evenimentul rutier au fost implicate o autoutilitară și un autoturism. Sunt trei victime, persoane care se aflau în autoutilitară”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, inspectorul Ionuț Vasiloaica.

Sursa foto: Facebook/Simona Tologea
Sutsa foto: Facebook/Alin Rădoi  » [ CITESTE TOATA STIREA ]

Articolul precedentUn polițist din Iași, angajat de doar câteva luni, s-a împușcat în cap în Parcul Copou
Articolul următorInformația că aeronavele românești prăbușite în Constanța ar fi fost doborâte de rachete este falsă!