Acasă Stiri Ilfov Formularul PLF nu mai trebuie completat la intrarea în țară. Ordonanața pentru...

Formularul PLF nu mai trebuie completat la intrarea în țară. Ordonanața pentru eliminare a fost publicată în Monitorul Oficial

8
0

Ordonanța privind eliminarea formularului digital de localizare a pasagerilor (PLF) a fost publicată în Monitorul Oficial.

Ordonanța a fost publicată în Monitorul Oficial vineri, ceea ce înseamnă că a intrat în vigoare. Astfel, la intrarea în țară, a fost eliminat formularul digital de localizare a pasagerilor.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, spunea că formularul PLF ar putea fi, însă, cerut la ieșire, în funcție de destinație.

„Trebuie să facem mențiunea că sunt încă state care au menținut această măsură. Așadar, cetățenii care călătoresc din România către alte state vor trebui să verifice, așa cum s-a întâmplat și până acum, dacă statele în care călătoresc sau prin care tranzitează solicită completarea în continuare a unui astfel de formular. Nu este necesar pentru intrarea în România, dar este foarte posibil în perioada următoare să existe țări care să solicite în continuare completarea acestui formular”,

 » CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE

Articolul precedentMAE prelungește programul cu publicul, pentru eliberarea paşapoartelor. Se va lucra şi în weekend
Articolul următorSlobozia: Expoziția de arte vizuale GENEZA, deschisă la Muzeul Județean. Sunt prezente pe simeze creațiile a peste 60 de artiști plastici profesioniști