Acasă Stiri Galati Tată și fiu găsiți decedați în casa în care abia se mutaseră

Tată și fiu găsiți decedați în casa în care abia se mutaseră

Un
bărbat, în vârstă de 47 de ani și fiul lui, în vârstă de 21 de ani, au fost
găsiți fără viață în locuința în care se mutaseră de o zi. Centrala casei nu
era încă funcțională, iar cei doi bărbați se încălzeau la un aragaz cu butelie.
Branșamentul nu a fost bine făcut, iar gazul scurs din butelie le-a adus sfârșitul
celor doi.

”În momentul în care au ajuns, colegii mei au simțit miros puternic de gaze. Au deblocat ușa și au extras două persoane de sex masculin”, a precizat col. Eugen Chiriță, purt. de cuv. ISU Galați.

Cadrele
medicale care i-au preluat pe cei doi nu au mai putut decât să constate decesul
acestora.

”La
sosirea echipajelor cu medicii de serviciu din cadrul SAJ Galați, s-a făcut,
din păcate, constatarea că ambii pacienți erau decedați. Era vorba de tată și
fiu și s-a 

 » CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE

Articolul precedentDan MOTREANU: „Guvernul a găsit soluția legislativă pentru a subvenționa prețul gigacaloriei”.
Articolul următorPER Gorj: Independența energetică este prioritatea numărul unu a României