Acasă Stiri Tulcea Regulamentul de parcare este suspendat. Acum e pe masa instanței de contencios

Regulamentul de parcare este suspendat. Acum e pe masa instanței de contencios

Regulamentul de parcare este suspendat. Acum e pe masa instanței de contencios

Instituția Prefectului – județul Tulcea a formulat la data de 21.02.2022 o acțiune în contencios administrativ prin care a solicitat anularea Hotărârii nr.387 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a sistemului de parcări publice cu plată și de reședință pe raza municipiului Tulcea, adoptată de Consiliul Local al municipiului Tulcea în ședința extraordinară din data de 29.12.2021, motivat de faptul că aceasta a fost adoptată cu încălcarea legii.

În acest moment acțiunea se află pe rolul Tribunalului Tulcea, Secţia civilă de contencios administrativ şi fiscal. De la data înregistrării dosarului hotărârea atacată se suspendă de drept.

Informare de presă Prefectura Tulcea

Articolul Regulamentul de parcare este suspendat. Acum e pe masa instanței de contencios apare prima dată în Tulcea noastra.

 » [ CITESTE TOATA STIREA ]

Articolul precedentStadionul Ilie Oană a obținut certificatul de securitate pentru următoarele două sezoane
Articolul următorMăsuri privind combaterea focarului de Pestă Porcină Africană din comuna Voicești