Acasă Stiri Tulcea Grevă japoneză la Prefectura Tulcea, solidari cu colegii din țară

Grevă japoneză la Prefectura Tulcea, solidari cu colegii din țară

Grevă japoneză la Prefectura Tulcea, solidari cu colegii din țară

Nemulțumiți de nivelul salariilor, peste 1800 de funcționari publici care lucrează la prefecturile din toată țara au intrat astăzi în grevă japoneză. Inclusiv la Prefectura Tulcvea angajații vor purta toată ziua banderole albe pe brațe, în semn de protest față de lefurile pe care le încasează.

Acțiunea de protest este organizată la nivel național, aproximativ 1.800 de salariați. „Solicităm urgentarea adoptării proiectului legislativ care are ca obiect modificarea Legii-cadru nr’153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcțiilor teritoriale în cea a funcțiilor de stat. Considerăm că salarizarea personalului din cadrul instituțiilor prefectului ar trebui să fie la nivelul funcțiilor publice de stat, având în vedere că Instituția Prefectului este un organ de control al activității autorităților publice locale și de conducere a serviciilor publice deconcentrate. În prezent, un funcționar public din instituția prefectului are un salariu mult mai mic decât un funcționar public din consiliul județean,

 » [ CITESTE TOATA STIREA ]

Articolul precedentAcţiune de amploare a mascaţilor la Babadag
Articolul următorAcțiune a polițiștilor în orașul Cugir: Au fost legitimate 41 de persoane și au fost verificate 27 de autovehicule