Persoanele care se autorecenzează au dreptul legal la o zi liberă, iar cele care nu completează on-line chestionarele de recensământ nu vor fi amendate. Persoanele care dau date eronate, în schimb, riscă amenzi între 1000 și 3000 de lei.
Începând de luni, 14 martie, a început recensământul populației și locuințelor 2022. Acesta se va face în două etape: până pe 15 mai se va face autorecenzarea, on-line, după care va urma o etapă în format fizic, adică operatorii care vor merge direct în gospodării.
Autorecenzarea se poate realiza de pe orice telefon mobil tip smartphone, tabletă, laptop sau PC.
Momentul de referință al recensământului este ora ,,00:00” din ziua de 1 decembrie 2021.
Chestionarul pentru autorecenzare este disponibil în limba română, în limba engleză, dar și în limbile minorităţilor naţionale;
Informațiile colectate vor fi prelucrate în conformitate cu legislația în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal (Regulamentul UE 679/2016) și anonimizate imediat după intrarea în sistem.