Acasă Stiri Prahova Un nuc uscat, pericol pentru locatarii unui bloc din Ploiești. Au depus...

Un nuc uscat, pericol pentru locatarii unui bloc din Ploiești. Au depus cerere la SGU, în urmă cu doi ani, pentru toaletarea copacului – VIDEO

8
0

Un nuc uscat reprezintă problema pe care o reclamă locatarii unui bloc din Ploiești. Asociația de Proprietari a Blocului 123 C de pe strada Carol Davila din Ploiești a depus, în urmă cu doi ani, o cerere pentru toaletarea copacului, însă operațiunea nu a avut loc nici până acum. SGU susține că „intervenția este programată a fi executată în perioada următoare, având în vedere volumul mare de solicitări”.

Asociația de proprietari din Ploiești a depus cerere pentru toaletarea copacului în urmă cu doi ani, iar în ianuarie 2021 a achitat inclusiv factura pentru această operațiune, însă de atunci lucrurile au rămas în același stadiu.

„Acesta este un nuc care 80% este uscat. Dacă nucul cade vor exista distrugeri mari”, a reclamat unul dintre locatarii blocului, precizând că autoritățile au fost anunțate cu privire la această problemă de foarte mult timp.

SGU: Volum mare de solicitări

La solicitarea Observatorulph.ro,

 » [ CITESTE TOATA STIREA ]

Articolul precedentGara de Sud din Ploiești, o rușine pentru oraș: ruine, vagoane abandonate și multă mizerie – FOTO
Articolul următorActivitatea centrelor de vaccinare din Teleorman a fost suspendată