Un bărbat din Argeș a fost amendat cu mii de lei de polițiștii din Olt după ce oamenii legii au depistat că omul transporta lemne de foc dincolo de cadrul legal. Acetuia i-a fost confiscată o importantă cantitate de lemne.
La data de 16 martie a.c., Polițiștii din Perieți au depistat, ieri, pe raza comunei, un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din județul Argeș, în timp ce transporta, cu o autoutilitară, cantitatea de aproximativ 0,44 metri cubi de material lemnos, respectiv lăturoaie plop.
Din verificările efectuate, polițiștii Secției nr. 8 Poliție Rurală Perieți, împreună cu polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul IPJ Olt, au constatat faptul că bărbatul, în calitate de persoană fizică, în perioada 16 septembrie 2021 – 16 martie 2022, a transportat, cu autoutilitara respectivă, cantitatea totală de 137,551 metri cubi de material lemnos, diverse specii, în baza unui număr de 34 de avize de însoțire a mărfii.