Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea, întruniți astăzi într-o ședință extraordinară de lucru, în sistem audio-conferință, au aprobat reactualizarea listei spațiilor existente la nivelul județului pentru cazarea cetățenilor străini sau apatrizi aflați în situații deosebite, intrați în România și care provin din zona conflictului armat din Ucraina.
Până la această dată, în județul Vâlcea sunt disponibile aproximativ 1450 locuri de cazare pentru refugiați care sunt puse la dispoziție de unități administrativ teritoriale și agenți economici privați.
34 de unități admninistrativ-teritoriale din județ au comunicat că dispun de 47 spații de cazare: Consiliul Județean Vâlcea (anexă casa Ion Ghica de la Complexul Muzeal Măldărești – 12 locuri; Complexul de Servicii Comunitare Râmnicu Vâlcea – 14 locuri; Biblioteca Județeană Antim Ivireanul – 8 locuri), Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea (Căminul Fostului Liceu Oltchim – 42 de locuri). De asemenea, administrațiile locale din orașele Călimănești și Berbești au comunicat că pot pune la dispoziție 110 locuri (Internatul Liceului Tehnologic de Turism),