Refugiul antiaerian aflat sub Teatrul Dramatic din oraşul Mariupol, din sud-estul Ucrainei, „a rezistat” şi oamenii care se adăposteau acolo în momentul în care clădirea a fost bombardată de aviaţia rusă „sunt în viaţă”, a scris joi, 17 martie, pe pagina sa de Facebook parlamentarul ucrainean Serhii Taruta, citat de Interfax-Ukraina.
„După o noapte teribilă de incertitudini, în dimineaţa celei de-a 22-a zile de război, în sfârşit, veşti bune din Mariupol. Refugiul antiaerian a rezistat. Molozul începe să fie înlăturat, oamenii ies de acolo în viaţă!”, a scris Taruta.
Un alt parlamentar ucrainean, Dmitro Gurin, ai cărui părinţi sunt blocaţi în Mariupol, a confirmat pentru BBC că refugiul antiaerian a rezistat.
„Acum câteva minute am primit informaţii care arată că refugiul antiaerians a rezistat şi că persoanele care se aflau acolo au supravieţuit”, a declarat el pentru BBC. El a explicat totodată că pentru moment nu se ştie „dacă există răniţi sau morţi”,