Acasă Stiri Valcea FOTO /VIDEO. Incendiu puternic la centrul comercial Dovali

FOTO /VIDEO. Incendiu puternic la centrul comercial Dovali

13
0

Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați în această dimineață, la ora 06:20, pentru stingerea unui incendiu în Râmnicu Vâlcea, în zona centrului comercial Dovali, unde a fost anunțată aprinderea a două standuri în care se comercializau produse din plastic și detergenți. Pentru stingerea incendiului, la fața locului au fost trimise 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și o ambulanță SMURD. La fața locului pompierii au constatat că incendiul se manifestă mocnit, în interiorul celor două standuri.

S-a acționat pentru limitarea extinderii incendiului și lichidarea acestuia, până la stingerea flăcărilor fiind mistuite și degradate bunuri existente în interiorul celor două standuri care măsoară aproximativ 100 de mp.

După aproape o ora de la anunțare, incendiul a fost lichidat, înainte ca flăcările să se propage și la alte standuri.

Cercetările preliminare arată că incendiul s-ar fi declanșat în urma producerii unui scurtcircuit la instalația electrică.

 » [ CITESTE TOATA STIREA ]

Articolul precedentElena Udrea ar putea fi adusă în țară săptămâna viitoare
Articolul următorAvertizare meteo: COD GALBEN de vijelii, descărcări electrice și grindină în Alba și alte județe