Oasele carbonizate descoperite în vehiculul incendiat într-un lan de rapiță la Măgurele ar putea fi ale unui bărbat, cetățean italian, ce locuia în Giurgiu. Acesta avea afaceri în România…
Menajera italianului a fost cea care i-a alertat pe polițiștii, după ce a văzut imaginile cu mașina carbonizată la televizor. Ea a sunat la poliție pentru a declara că omul de afaceri lipsește de câteva zile de acasă, iar mașina incendiată îi aparține. Se pare că asasinatul a avut loc pe un câmp care avea două intrări din Puncheni și din șoseaua Giurgiului.
După stingerea flăcărilor de către pompieri, oamenii legii au descoperit că în portbagajul mașinii se aflau mai multe rămășițe umane carbonizate. Este vorba de mai multe oase.
Identificarea mașinii nu a fost deloc ușoară, întrucât criminalul a avut grijă să scoată plăcuțele de înmatriculare. Așa că polițiștii criminaliști au căutat seria șasiului și așa au ajuns în Italia. » CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE