Una dintre cele mai importante personalităţi ale Bisericii creştine din Împeriul Roman de Răsărit, cu o contribuţie deosebită la stabilirea doctrinei ortodoxe privitoare la Mântuitorul Iisus Hristos sau «Hristologia», apreciind că unirea celor două firi, divină şi umană, în Persoana divină a Domnului nostru Iisus Hristos este o dovadă a Dumnezeirii Mantuitorului, a fost Sfântul Chiril al Alexandriei, care a păstorit pe scaunul Alexandriei 32 de ani, scriind multe cărţi folositoare şi primenitoare pentru sufletele dreptcredincioase, dintre care cele mai alese sunt: «Comorile» şi «Glafira» la Sfânta Scriptură cea Veche. Combătând în zilele sale ereziile cu argumente logice şi eliberând Biserica lui Hristos de eresuri, şi-a dat sfântul lui suflet în mâinile lui Dumnezeu, în cea de-a noua zi a lunii iunie, zi în care se prăznuieşte peste aproape o lună adevărata lui pomenire, căci în 18 zile ale lunii lui ianuarie, nu este pomenirea sfârşitului său, ci pomenirea căutării adevărului sfânt,