O nouă sesiune de înscriere în cadrul Programului Rabla Clasic şi Rabla Plus a început vineri, 13 mai.
„Rabla Clasic” din 2022 are la bază acordarea unei tichet în valoare de 6.000 lei pentru o maşină veche casată, sau de 9.000 lei pentru casarea a două vehicule uzate, la care se pot adăuga: un ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km în sistem WLTP, un ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, echipat cu motorizare GPL/GNC, un ecobonus în valoare de 3.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, exceptând motocicletele, echipat cu sistem de propulsie hibrid sau un ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.