În Duminica a 4-a după Paşti (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda); Ap. Fapte 9, 32-42; Ev. Ioan 5, 1-15; la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie oficiată în Biserica Ortodoxă Română se va citi din Evanghelie un text plin de învăţăminte, din care aflăm că slăbănogul de la Vitezda, bolnav și neputincios fiind, i-a văzut pe mulți oameni vindecați în preajma lui, dar, cu toate acestea, nu avea nici un sentiment de ură, de invidie în sufletul lui, pentru că Evanghelia ar fi amintit acest lucru, de bună seamă! Dar, slăbănogul era înainte de toate, un om foarte răbdător şi înţelegător în sinea lui, îngăduitor cu situaţia sa, iar, cu toate că era slăbănog, adică, avea o neputință trupească grea şi apăsătoare, vădea o liniște proverbială și o pace sufletească deosebită, înțelegând că toate clipele de suferinţă veneau de la Dumnezeu, poate și pentru păcatele lui ştiute şi neştiute. De aceea, nu a avut niciodată vreun cuvânt de ocară împotriva celorlalți care s-au vindecat înaintea lui şi a stăruit cu multă râvnă pentru a merge mai departe,