Florentina Radu, o constănțeancă de 45 de ani, mamă a doi copii, se luptă pentru viața ei și pentru a fi, în continuare, alături de familia sa. Femeia a fost diagnosticată cu cancer uterin în stadiul III.
La îndemnul fiicei sale, Florentina a făcut un control ginecologic. Inițial a crezut că este vorba despre o simplă incontinență urinară. Veștile aveau să îi dea însă viața peste cap.
„Familia mea a refuzat să creadă diagnosticul medicilor chiar și după prelevarea biopsiei. Copii mei au început să plângă. Nu concepeau așa ceva. Sunt foarte afectați! Ei încearcă să fie puternici pentru mine, mă încurajează, îmi spun că totul va fi bine, dar eu știu că ce e în sufletul lor. Ștefania are 21 de ani, iar Andrei doar 13,” povestește Florentina cu lacrimi în ochi.
De la aflarea cumplitei vești au urmat zeci de ședințe de radioterapie,