O cursă specială a adus în dimineaţa zilei de joi, 28 iulie, 11 copii talentaţi, frumoși și bucuroși, din Parohia Moara Săracă, a localităţii Moara Vlăsiei, la baza de pregătire pentru aviaţia generală din România, Strejnic. Copiii, incluși în programul „Susține un elev!”, iniţiat și derulat de Mănăstirea Sitaru, au participat astfel, la un atelier special pe aerodromul din judeţul Prahova.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 611, ediția print
Așadar, elevii din Moara Vlăsiei au avut ocazia să descopere avioanele, nu doar să le privească. Spre încântarea lor, copiii, însoţiţi de părintele paroh Cornel Enache și de părintele Hrisostom Iorgulescu, de la Mănăstirea Sitaru, au putut afla cum și prin ce minune piloţii reușesc să înalţe avioanele la Cer și să le readucă pe Pământ, fiindu-le permis accesul în cabinele avioanelor.