Acasă Stiri Constanta Au furat 47 de animale (ovine, bovine, caprine, porcine și cabaline)

Au furat 47 de animale (ovine, bovine, caprine, porcine și cabaline)

Imagine cu rol ilustrativ

Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au identificat 5 persoane, bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări a reieșit faptul că persoanele în cauză ar fi sustras, în mod repetat, animale (ovine, bovine, caprine, porcine și cabaline), dar și cereale.

În cursul zilei de astăzi, 5 octombrie, polițiștii de la transporturi din Constanța au pus în aplicare 21 de mandate de percheziție domiciliară, în județul Constanța, într-un dosar care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite 47 de animale, precum și 2.700 de kilograme de porumb, susceptibile de a proveni din săvârșirea infracțiunilor.

Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, precum și al Unității Teritoriale de Analiză a Informației Constanța.

 » CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE

Articolul precedent„Noaptea minții”. Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, decoperat la câteva zile după ce a fost reasfaltat
Articolul următorStabilitate pentru fermieri. Contractele de arendă vor avea o durată de 10 ani