Acasă Stiri Gorj MAICA DOMNULUI, primeşte-ne cu milostivire la icoana ta grabnic ascultătoare şi făcătoare...

MAICA DOMNULUI, primeşte-ne cu milostivire la icoana ta grabnic ascultătoare şi făcătoare de minuni! – ,,Sfinţilor Ioachim şi Ana, veseliţi-vă acum, când aduceţi în Templul Domnului pe cea Curată, care are să fie Maică lui Hristos Dumnezeu, Împăratului a toate…”!

Astăzi, 21 noiembrie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte, Acad. dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Sfânta Mănăstirea Lainici, din Defileul Jiului, îmbracă veşmintele Sărbătorii binecuvântate «Intrarea în Biserică a Maicii Domnului», Sfânta Liturghie fiind oficiată de către PS NICODIM, Episcopul Severinului şi Strehaiei, împreună cu Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ioachim Pârvulescu, Exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Craiovei şi PC Părinte Marian Mărăcine, Protoiereu al Protopopiatului Târgu-Jiu Nord, ajutaţi de un sobor ales de călugări, preoţi şi diaconi din Eparhia Olteniei. Sărbătoarea «Intrarea Maicii Domnului în biserică» numită și «Vovidenia» – «intrare» în limba slavonă, are ca origine istorică momentul în care Împăratul Iustinian a zidit la Ierusalim, lângă ruinele templului, o biserică ce a fost sfințită pe 20 noiembrie 543, pentru ca în ziua următoare, 21 noiembrie, să fie de atunci consacrată ca hram al acestei biserici ce amintea de momentul intrării în templu. Desigur, liturgic vorbind, sub aspect teologic e corect să spunem «intrarea în biserică»,

 » CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE

Articolul precedentSpitalul Județean cumpără portocale și cozonac pentru bolnavi
Articolul următorCu cât cresc pensiile de la 1 ianuarie 2023