Acasă Stiri Gorj Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu ne iubeşte cu milostenie, după...

Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu ne iubeşte cu milostenie, după modul cum reușim să împlinim poruncile Lui, smerindu-ne, dăruindu-ne, sacrificându-ne pentru cei care ar putea trăi prin noi!

În Duminica a 30-a după Rusalii; Ap. Coloseni 3, 12-16; Ev. Luca 18, 18-27 (Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor); glas 7, voscr. 2, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română, la Sfânta Evanghelie se va citi un text cu învățăminte desprinse din dialogul Domnului nostru Iisus Hristos cu tânărul bogat care devine chiar nedumerit de modul cum trebuie să împlinească poruncile Lui Dumnezeu, deci, vorbim despre întâlnirea Domnului nostru Iisus Hristos cu bogatul care căuta desăvârșirea, ca un dialog simbolic între Dumnezeu și om, în care ni se arată că râvna omenească în împlinirea dreptății şi a mântuirii rămâne întotdeauna limitată, nedeplină. Astfel, Sf. Evanghelist Luca relatează cum un bogat, care-L numea pe Iisus «Învățător bun», a cerut un răspuns de conduită dreaptă înaintea lui Dumnezeu. Pentru aceasta, Iisus l-a îndemnat mai întâi să respecte poruncile date de Dumnezeu prin Moise, la care tânărul a răspuns că el face deja aceasta,

 » CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE

Articolul precedentCEO cumpără steaguri de 12.000 lei
Articolul următorFOTO ȘTIREA TA| Se înmulțesc tentativele de scam pe rețelele sociale: Ce mesaj a primit o pensiune din Alba