Sexagenarul Alexandru Ionică, nu ne apare după lecturi aderente, fidele (Pompiliu Marcia), selective, dar nu pe sărite ( Alex Ştefănescu ), ale celor opt volume, nu plachete, de versuri, grupate, invariabil, în poezii cu octave triadice, ca fiind un autor grafoman şi veleitar. Getodacul este, probabil, un modest descendent, paradigmatic, al unui ancestral poeta faber, adept al spiritului creator care se bazează în primul rând pe transpiraţie, pe travaliu literar, numai după aceea pe inspiraţia dată de muze reale, existente, transfigurate într-un mod insolit, portretistic, în cele peste două sute cinzeci de pagini ale recentului, nu ultimului volum de versuri, cu titlul Portrete în oglindă. Nu este exclus ca Getodacul să fie receptiv şi la imboldul exemplar şi genial al arghezienelor Cuvinte potrivite.
Aşadar, Getodacul nu poate fi luat în colimator ca un fecund autor de versuri facile şi factice, motivându-se că în doar şapte ani 2015-2022, a editat opt cărţi voluminoase,
