Măcinenii ies în stradă, sătui de incompetenţa primarului şi a celor din jurul lui
De mai bine de doi ani, locuitorii oraşului Măcin se confruntă cu o stare de indiferență accentuată (ca să nu îi spunem nesimţire), din partea autorităţilor locale. Trăind o permanentă bătaie de joc în ceea ce priveşte furnizarea apei potabile, strigând în zadar către autorităţi că se prăbuşesc casele pe ei din cauza traficului greu, că străzile arată mai rău decât cele bombardate în statul vecin, că s-a umplut oraşul de maidanezi, că una, că alta… toate rele, măcinenii se pare că au ajuns la captul puterilor și al răbdării, pe bună dreptate!
De cealaltă parte, primaru’ Vacaru nu pare a fi deranjat de ceea ce trăiesc oamenii pe care ar trebui să îi păstorească, le promite zi de zi marea cu sarea, dar rezultatele refuză să vină! Pentru că pentru rezultate trebuie implicare,