Un poet de înaltă vibrație lirică
1. Implicarea existențială
Echinoxist, ca și Nicolae Diaconu ori Ion Pecie, Ion Mureșan (născut ca și mine în 1954), cultivă un program senzualist. Are o voce expresionistă și o gândire oarecum speculativă: „eu trebuie să păstrez memoria în afara ordinii învelind-o în nisipul roșu”. Conștiința-i trează, tăgăduitoare, sarcastică ori polemică conferă „Cărții de iarnă” (din 1981) un aer de limbaj aluziv-parabolic și o atmosferă deschisă evaziv înspre mituri și determinant spre marile simboluri… nedeterminate precum: deșertul, pomul, Marea Roșie, copacul trăznit, fructul exotic, jilțul de argint, turnul, masa de sticlă, sperietoarea, aburul subțire, pântecele peștelui oceanic ș.a.m.d.
Ion Mureșan este vădit antiromatic și antitribalist, preocupat să ermetizeze în numele unei ordini tainice a lucrurilor și să se implice existențial în fiecare poem cu eu-i profund și ulcerat de meditația asupra cuvântului, textului, discursului. Există o anumită cruzime în poezia lui Ion Mureșan,