Acasă Stiri Gorj ISJ Gorj: Vom purta astăzi banderole. Grevă de avertisment în învățământ

ISJ Gorj: Vom purta astăzi banderole. Grevă de avertisment în învățământ

Sindicaliștii din educație anunțaseră că vor declanșa o grevă generală începând cu data de 22 mai, iar înaintea acesteia are loc, miercuri între orele 11.00 și 13.00, o grevă de avertisment.

Și în Gorj, profesorii vor purta banderole albe: ”Este un drept constituțional de a protesta. Noi am rămas cu salarii care nu mai corespund realităților de azi. Situația trebuie rezolvată. Așadar, timp de două ore vom purta banderole, nu vom preda, vom sta doar de vorbă cu elevii”, a spus inspectorul general al ISJ Gorj, Marcela Mrejeru.

Sindicaliștii au avertizat că protestele ar putea afecta desfășurarea examenelor naționale.

Principalele revendicări ale angajaților din sistemul de învățământ includ creșterea salariilor, investiții în infrastructura școlilor, reducerea birocrației și măsuri pentru prevenirea incidentelor violente în școli.

Reprezentanții sindicatelor au subliniat că este prima grevă generală organizată la finalul unui an școlar și au atras atenția că examenele naționale susținute de elevii absolvenți de clasa a VIII-a și a XII-a ar putea fi perturbate.

 » CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE

Articolul precedentEducaţia…şi Lecţia de viaţă! – Un adevărat candidat la Preşedinţia Statelor Unite – HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT! – ,,Misiunea mea, va fi să pun capăt fuziunii corupte a puterii de stat și corporatiste care amenință să impună un nou tip de feudalism corporativ în țara noastră”!
Articolul următorCât câștigă cadrele didactice. Salariile care determină profesorii să declanșeze greva generală