Ajutorul de încălzire pentru sezonul rece 2022-2023. De când și unde pot fi depuse cererile
Prin „sezon rece” se înţelege perioada de cinci luni cuprinsă între 1 noiembrie 2022 şi 31 martie 2023.
Perioada sezonului rece poate fi prelungită/redusă într-unul sau mai multe judeţe la solicitarea consiliilor judeţene, cu avizul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Perioada de prelungire/reducere a sezonului rece, precum şi procedura de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei în această perioadă se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.