Angajări în armată 2023. Recrutări MApN din sursă externă | 1 mai 2023
Până pe 16 iunie, se pot înscrie la BIR Alba absolvenții majori din județul Alba care au terminat cel puțin 10 clase, atât băieți, cât și fete. Candidații trebuie să împlinească cel mult 45 de ani la terminarea stagiului de pregătire, cu durata de 4 – 5 luni. Dacă optează pentru arma Auto şi/sau pentru specialităţile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto din cadrul armei Geniu, ei trebuie să posede și permis valabil de conducere auto românesc, categoriile B şi C.
Candidații înscriși vor fi planificați pentru susținerea probelor eliminatorii de selecție (probe sportive – ale cărora bareme au fost actualizate din acest an în favoarea candidaților, test psihologic, interviu) la Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba din incinta colegiului militar albaiulian, pe serii, între 22 mai – 23 iunie. Candidații care vor fi promovat probele eliminatorii vor fi programați pentru examinarea medicală pe parcursul întregii luni iunie. Ultima etapă a procesului de recrutare constă în finalizarea dosarului de candidat până la data de 21 iulie.