PENSII 2023: Cât costă o lună de vechime în câmpul muncii | 11 mai 2023
„Acesta este un calcul pentru asigurarea la salariul minim pe economie, dar pot să vă spun din practică, faptul că avem și salarii mult mai mari la care se asigură viitorii pensionari.
Obligatoriu este să se asigure la o sumă minimă, respectiv la salariul minim pe economie.
Dacă persoana nu are toți banii, se poate face o înțelegere cu noi, cu Casa Teritorială de Pensii, care își asumă niște tranșe pe care trebuie să le plătească, astfel încât până la 31 august, când este în vigoare actul normativ respectiv, să se achite întreaga sumă pe care a semnat-o prin contractul de asigurare”, a explicat Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii.