Vouchere de vacanță 2023 pentru: militari, poliţiştii | 22 mai 2023
„Instituţiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea 500/2002 privind finanţele publice şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din legea 273/2006 privind finanţele publice locale, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, acordă anual, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2026, voucher de vacanţă în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat”, arată legea promulgată de către Klaus Iohannis.
Astfel, actul normativ prevede că „prin derogare (…), în perioada 2022-2026, pentru personalul militar, poliţiştii, poliţiştii din penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională se decontează serviciile turistice prestate de orice structură de primire turistică clasificată aflată pe teritoriul României, achiziţionate direct sau prin intermediul unei agenţii de turism licenţiate, în limita a 1.450 lei anul pentru un salariat”.